Anghinarea – Cynara scolymus – tehnologie de cultivare

Anghinare – Cynara scolymus 

Anghinarea - Cynara scolymus
Provenind din regiunea mediteraneana, anghinarea este pretentioasa fata de temperatura si lumina. De aceea, culturile se vor amplasa in zonele din sudul si sud-vestul tarii.
Radacina puternica patrunde adanc in sol, de aceea solicita terenuri profunde, fertile, permeabile. Se comporta bine si pe lunci, pe soluri aluvionare, dar sufera atat din cauza lipsei umiditatii din sol, cat si a excesului acestuia. Amplasarea culturilor trebuie sa se faca tinand seama si de apropierea centrelor de prelucrare in stare proaspata.

Temperatura minima de germinatie este 7-8 grade Celsius. Daca se seamana la o temperatura de cca 10-12 grade Celsius, rasarirea are loc in 10-12 zile. Anghinarea este sensibila la temperaturi scazute in faza de plantula (plantele nu mor, dar isi incetinesc ritmul de crestere, stres care va fi resimtit chiar si dupa revenirea la optimul termic).
Toamna, plantele adulte rezista la temperaturi negative mici (-1 pana la – 2 grade), dar sunt distruse de gerurile de – 10 grade, mai ales geruri uscate, fara zapada.

Numarul plantelor care rezista peste iarna este mic chiar in conditiile protejarii acestora cu pamant, paie si nu justifica mentinerea culturii in anul urmator.
In conditiile din tara noastra, anghinarea este cultivata ca planta anuala.

Anghinarea gaseste cele mai bune conditii de crestere si dezvoltare in zonele de campie din sud, sud-vestul si sud-estul tarii. Restul zonelor se caracterizeaza printr-o perioada mai scurta de vegetatie, ceea ce va atrage o diminuare a productiei cu cca 10-15%.
In privinta solului, anghinarea prefera soluri profunde, structurate, permeabile, bogate in humus, bine ingrasate, cu reactie neutra sau usor alcalina. Sunt contraindicate solurile grele, reci, cu exces de umiditate, soluri nepermeabile cu baltiri, argiloase, care formeaza crusta.

Terenul cultivat cu anghinare trebuie sa fie insorit, cu lumina directa. Daca terenl este semiumbrit, plantele au tendinta de etiolare, cu influenta negativa asupra calitatii materiei prime vegetale.

Cand se seamana anghinarea terenul trebuie sa fie asezat, in caz contrar semintele vor ajunge la o adancime mai mare, iar rasaritul va fi neuniform si intarziat cu 2-3 zile. Terenul bolovanos determina, de asemenea, o neuniformitate accentuata a rasaririi.
Anghinarea se seamana la sfarsitul lui aprilie, inceputul lui mai. Se poate semana mecanizat sau manual, la o adancime de 2-5 cm.
Se seamanape randuri, la o distanta de 70-100 cm intre randuri.

Norma de semanat este de 5-4 kg/ha, obtinandu-se o desime optima de 6-9 plante pe mp.
Semanatul manual necesita marcarea prealabila a terenului (cu un marcator special sau cu semanatoarea. Se practica atunci cand samanta este foarte valoroasa, se poate efectua si cu sapa, dar este de preferat plantatorul de porumb (cu reglarea corespunzatoare a adancimii. Se lucreaza in formatie de 2 muncitori, cel care pune samanta avand grija la norma indicata.

Lucrarile solului.
Primavara si vara se efectueaza araturile, la o adancime de 28-30 cm, cu plugul in agregat cu grapa stelata. Pregatirea patului erminativ se face cu 1-2 zile inainte de semanat, cu grapa cu discuri, in agregat cu grapa cu colti reglabili si o bara nivelatoare.

Irigarea.
Pentru a rasari repede si uniform, imediat dupa semanat solul trebuie sa fie bine aprovizionat cu apa. In conditii pluviometrice normale sau de irigare, plantele dezvolta o masa vegetativa luxurianta, fara scaderea prea pronuntata a continuturilor de substante biologic active.

Agricultura ecologica.
Se folosesc ingrasaminte organice – gunoi de grajd bine fermentat – 20-30 t/ha, toamna, sub aratura.

In agricultura bio, se poate opta si pentru varianta cu ingrasaminte verzi, cu o premergatoare leguminoasa anuala cosita in faza de imbobocit-inflorit, lasata in brazda sa se paleasca 2-3 zile, apoi tocata cu discul si incorporata la o adancime nu mai mare de 20 cm.
Pentru ca se doreste o recolta cat mai mare de frunze, sunt recomandate si ingrasamintele foliare de tipul Bionat in doza de 10 l/ha, dizolvat in 500 litri de apa, sau Azotofertil (produs de Antibiotice Iasi), utilizat in aceleasi cantitati.

Potrivit prof, Gh. Roman, de la facultatea de agricultura din cadrul USAMV Bucuresti, pentru fiecare ciclu de cultura sunt recomandate 3-4 prasile mecanice, in functie de gradul de imburuienare a culturii. Pe randuri se vor efectua prasile manuale si pliviri, ori de cite ori este necesar. Cand plantele au 2-3 frunze adevarate este obligatoriu raritul, astfel incat, intre plante pe rand sa fie lasata o distanta de 25-30 cm. in anii secetosi sunt recomandate 4-5 udari, cu nome de 600 mc apa/ha.

Anghinarea poate fi atacata de boli precum: patarea bruna (Ramularia spp.) sau septorioza (Septoria spp), dar aceste boli nu provoca pagube importante. La un atac puternic pot fi utilizate tratamente in vegetatie cu zeama bordeleza in doza de 1%, administrate la inceputul vegetatiei plantelor.
Pentru combaterea daunatorilor, de tipul omizii scaietilor (Pyrameis cardui), sunt recomandate masurile preventive, asa cum sunt rotatia sau masurile de igiena culturala, referitoare la indepartarea din lan a plantelor atacate si distrugerea acestora.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedintumblrmail

Publica informatia prin

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *